Politica, Top Stiri, Trust This

Alianţa USR PLUS și-a anunţat candidaţii la primăriile de sector: Clotilde Armand – sectorul 1, Radu Mihaiu – sectorul 2, Ana Ciceală – sectorul 3, Simona Spătaru – sectorul 4, Alex Dimitriu – sectorul 5 şi Alexandru Gâdiuţă – sectorul 6 / Liderul USR București: Negocierile cu PNL continuă

Alianţa USR PLUS a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, candidaţii la primăriile de sector din Bucureşti: Clotilde Armand – sectorul 1, Radu Mihaiu – sectorul 2, Ana Ciceală – sectorul 3, Simona Spătaru – sectorul 4, Alex Dimitriu – sectorul 5 şi Alexandru Gâdiuţă – sectorul 6.

„Avem candidaţi excelenţi, avem candidaţi cu experienţă, oameni care au realizări importante. O parte dintre ei au participat la viaţa politică, sunt oameni care şi-au arătat deja competenţa şi au arătat câte se pot face în statul român dacă există voinţă, competenţă şi mai ales onestitate. Sectoarele din Bucureşti au cheltuit în ultimii ani zeci de miliarde de lei, miliarde care nu s-au văzut într-o calitate mai bună a vieţii. Din Opoziţie am încercat să facem transparente cheltuielile acestea”, a declarat preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui.

Vlad Voiculescu, preşedintele PLUS Bucureşti, a anunţat că aceşti şase candidaţi au fost aleşi pe baza unui proces democratic şi a enumerat trei criterii pentru desemnarea lor.

„Aceştia sunt singurii candidaţi care au rezultat în urma unui proces democratic. Suntem singura mişcare politică care îşi alege candidaţii în mod democratic. De la aceşti candidaţi aşteptăm în principiu trei lucruri. Aşteptăm de la ei să fie integri – şi asta aşteptăm de la orice candidat, fie în interiorul mişcării noastre, fie care ar putea să fie susţinut de noi. Apoi, aşteptăm de la candidaţi să aducă alături de ei alţi oameni asemenea lor. Este foarte important ca fiecare om care face pasul către o funcţie politică să poată demonstra că a făcut ceva în viaţă. Al treilea lucru pe care îl aşteptăm de la candidaţii noştri este să înceapă treaba imediat, pentru că vedem zilele acestea cum Gabriela Firea ne spune că a început abia acum lucrul la spitalul metropolitan, pentru că a stat doi ani după Guvernul PSD. Ieri, primarul din Sectorul 1 publica o poză cu o machetă a unui nou spital. După patru ani de mandat, vedem o machetă. Acesta este motivul pentru care aşteptăm de la candidaţii noştri ca, din prima zi, să înceapă să lucreze, şi nu la machete, ci la proiecte reale”, a precizat Vlad Voiculescu.

Sursă: G4Media

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *