Politica

Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de externe din UE: România pledează pentru redefinirea pe termen lung a relațiilor UE-China și pentru importanța coordonării transatlantice

Bogdan Aurescu

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a pledat vineri, pentru redefinirea relațiilor Uniunii Europene cu China pe termen lung, în noul context creat de pandemie, și a subliniat importanța coordonării transatlantice, inclusiv în domenii precum securitatea cibernetică și investiții în infrastructura critică.

Șeful diplomației române a susținut această poziție în cadrul reuniunii prin videoconferință a miniștrilor de externe din țările UE care a avut loc vineri și care a inclus ca subiecte relațiile UE-China, impactul pandemiei COVID-19 în regiunea Asia-Pacific și evoluțiile recente din Afganistan.

În cadrul dezbaterii pe tema relațiilor cu China a avut loc un schimb de opinii privind pregătirea celor două reuniuni la nivel înalt, planificate pentru acest an, respectiv Summit-ul UE-China din luna iunie și reuniunea UE-China cu participarea liderilor UE, ai statelor membre și ai R.P. Chineze, de la Leipzig, din luna septembrie. De asemenea, miniștrii au discutat despre modalitățile cele mai eficiente de a angaja China într-un dialog constructiv.

“Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanța unui dialog de substanță, cu rezultate tangibile privind adoptarea Agendei Strategice pentru Cooperare UE-China 2025, adoptarea Planului de Acțiune comun pentru cooperarea în domeniul științei, tehnologiei și inovației și semnarea Acordului UE-China privind protecția indicațiilor geografice. 

Sursa: caleaeuropeana.ro

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *