EXCLUSIV TTW

Interviu TTW: De la voluntari la echipa care organizează an de an festivalul Serile Filmului Românesc. SFR 11, o ediție în pandemie

24/09/2020 - 10:53

La Iași, organizatorii festivalului de film românesc, Serile Filmului Românesc (SFR), se pregătesc de o ediție specială, în pandemie, care îi va fi dedicată actorului, regizorului și artistului, Horațiu Mălăele.

The Trust Word a vorbit cu două dintre organizatoare, atât despre voluntariat, fiind parte din echipă din studenție, cât și despre ediția a 11-a a SFR.

Bianca Barhan a absolvit Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar în prezent este studentă la Master, în anul al doilea, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), specializarea Marketing şi comunicare în afaceri.

Diana Nechita este studentă în anul al III-a la Facultatea la Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Amândouă au intrat în contact cu lumea cinematografiei românești prin Asociația Studenților Jurnaliști, iar în prezent sunt parte din  echipa care organizează SFR 11, o ediție care îi are ca invitați pe: Ambasadoarea SFR, Irina-Margareta Nistor, Horațiu Mălăele, Ileana Popovici, Mihai Gruia Sandu, Pavel Bartoș, Dorina Lazăr, Constantin Codrescu și mulți alții.

 

TTW: De ce contează să faci voluntariat în perioada studenției?

Bianca Barhan: Eu cred că e important să faci voluntariat în perioada studenției pentru că este „acel ceva” de care ai nevoie. Eu am început să fac voluntariat pentru că și voiam să fac și altceva pe lângă facultate și s-a dovedit a fi util pentru că am făcut și practică, lucru care nu prea se întâmpla în facultate. Am avut ocazia să lucrez și să fac voluntariat chiar în domeniu și mi-a prins foarte bine și la ore și la cursuri. 

Diana Nechita: Eu cred că fără voluntariat nu prea există facultate pentru că poți pune în practică ce faci la facultate și invers și e foarte important să găsești un voluntariat în ceea ce faci, în domeniul tău, pentru a câștiga experiență. De exemplu, se vede diferența dintre colegii care nu fac voluntariat pentru că nu sunt atât de comunicativi, nu știu să socializeze la fel de bine precum știm cei care facem voluntariat.

 

TTW: Bianca, spuneai că voluntariatul te-a ajutat foarte mult la facultate. Cum ai văzut legătura dintre un festival de film românesc și Jurnalism?

Bianca Barhan: Reușeam să comunicăm în echipă. Poate sunt voluntariate unde totul se desfășoară online sau prin scris, însă aici luam foarte mult contact unii cu alții și tocmai în asta am văzut o legătură. Apoi, relația cu presa pentru că festivalul Serile Filmului Românesc are o relație foarte bună cu presa și locală și națională și am avut ocazia de a cunoaște și jurnaliști, de a colabora cu diverse instituții de presă, iar lucrul acesta m-a ajutat și la facultate pentru că aveam o idee despre cum se lucrează în presă și cum trebuie să menții relația cu presa. Încă un lucru pe care l-am învățat a fost cum poți construi un comunicat de presă pentru că trebuie să recunosc că eu nu am făcut asta la Jurnalism, deși este un lucru care trebuie făcut.

Bianca Barhan
Bianca Barhan în timpul unui live la SFR

 

 

TTW: Diana, ce te-a atras cel mai mult la SFR? Povestește-ne puțin despre experiența ta de până acum în echipa festivalului.

Diana Nechita: Eu am ajuns la Serile Filmului Românesc să mă uit, de fapt, la film. Era, din câte îmi amintesc, Făt-Frumos și plângeam cu cei mai mici pentru că eram singura mai mare de la proiecție. Eu am auzit de festival în liceu și am spus că trebuie să mă implic. Am mers și am văzut filmele și după am ajuns și în echipă, ceea ce mi se pare puțin ciudat pentru că la început eram spectator și nu știam ce este în spate, iar acum, că văd de doi ani și munca din spate, este inedit și pot să întâlnesc acum și persoanele pe care le vedeam înainte doar în fața scenei, răspunzând la întrebările venite din public.

 

TTW: Cum crezi că va fi cea de-a 11-a ediție a festivalului. A 11-a pentru voi, prima în pandemie?

Bianca Barhan: Eu mă bucur foarte mult că s-a putut organiza ediția a 11-a. Eu am spus de la început că dacă este pandemie sau am trecut printr-o perioadă mai dificilă, nu înseamnă că trebuie să ne punem cu capul pe o ureche și să renunțăm la a face ceva care devenise deja o tradiție. Era păcat să spunem că am organizat festivalul 10 ani, dar în al 11-lea an am luat o pauză pentru că este pandemie. Și nici nu ar trebui să facem o ediție mai mică sau mai puțin semnificativă dacă a fost anul acesta mai dificil.

 

TTW: Care sunt filmele din acest an care par să fie cele mai așteptate de public?

Diana Nechita: Din punctul meu de vedere, gala de anul acesta este una mult mai specială, asta pentru că avem o avanpremieră, iar publicul s-a arătat a fi entuziasmat de tot ceea ce înseamnă filmul regizat de Horațiu Mălăele, Luca. Gala este mereu unul din cele mai importante evenimente din festival pentru că ne arată cum pornim la drum pentru acea ediție, iar dacă totul e bine și noi suntem multumiți. Anul acesta, în premieră este și documentarul realizat de antreprenorul Ștefan Mandachi, ceea ce a făcut publicul să vrea sa vină la film pentru că, cred eu, descrie situația cunoscută în întreaga țară, când 15 minute, șoferii români au protestat. Tot la această ediție avem și nelipsita serie de scurtmetraje românești, iar anul acesta, unul dintre invitații speciali este Pavel Bartoș, cu primul său scurtmetraj, Romanian Tradition, un invitat așteptat mult de publicul ieșean. O deosebită onoare o avem și prin faptul că acordăm premiul de excelență Marinei Voica în prima seară de scurtmetraje.

Diana Nechita
Diana Nechita la SFR10

 

 

TTW: Ce măsuri ați luat anul acesta ca organizatori pentru această perioadă de pandemie?

Bianca Barhan: Măsurile pe care le-am luat sunt adresate atât echipei, cât și voluntarilor, publicului sau invitaților. Publicul vrea să audă că evenimentele sunt organizate cu respectarea strictă a regulilor impuse de autorități. Iar când vine vorba despre reguli, ne-am asigurat și ne vom asigura și în timpul festivalului că toate spațiile sunt dezinfectate înainte de fiecare eveniment, că se păstrează distanța, că publicul respectă regulile, că noi echipa suntem un exemplu pentru invitați, voluntari și toți cei care au contact cu festivalul. Bineînțeles, și echipa va purta mască, viziere, mănuși, ne vom asigura că păstrăm distanța. Am gândit și alte reguli și respectăm chiar și hotărârea care se dăduse inițial, ca evenimentele să se organizeze în spații deschise, iar majoritatea evenimentelor noastre vor fi în aer liber, astfel încât lumea să fie cât mai în siguranță. La evenimentele din interior, vom avea un număr limitat de persoane.

 

TTW: Cum vi se par voluntarii din acest an. Credeți că sunt pregătiți să respecte regulile?

Bianca Barhan: Mie mi se par foarte entuziasmați pentru că a fost o perioadă de pauză, iar la Iași și studenții și elevii fiind obișnuiți cu multe evenimente, era necesar să urmeze un eveniment sau în proiect în care să se poate implica. Și cred că sunt și pregătiți, mai ales pentru că noi ce tineri am înțeles că este important să ne protejăm și pe noi, dar și pe ceilalți.

 

TTW: Diana, care este invitatul pe care îl aștepți cel mai mult la festival?

Diana Nechita: Sincer, îl aștept pe Pavel Bartoș încă de când am auzit că a acceptat invitația. Aș vrea să îl cunosc în persoană, cum a fost anul trecut când am fost la film și l-am întâlnit pe Cuzin Toma și eram foarte entuziasmată, am fost să fac poză cu el și mi-a zis „Noi putem vorbi, de fapt, ca prieteni, nu trebuie să vorbim cu «domnule, doamnă»” și aș vrea să văd și fața din spate a lui Pavel Bartoș, cum se comportă și cum reacționează când cineva vrea să vorbească cu el.

 

TTW: Ce mesaj aveți pentru tinerii care nu s-au implicat până acum în acțiuni de voluntariat?

Bianca Barhan: Cred că cel mai important lucru este să privească voluntariatul ca pe ceva ce trebuie făcut, nu ca pe o muncă suplimentară. Pentru că dacă te raportezi în acest fel la voluntariat, va fi mereu un chin să faci ceva pentru un proiect sau un eveniment. Dar dacă privești voluntariatul ca pe un lucru pe care îl faci pentru tine, atunci totul va fi mult mai plăcut și vei vedea lucrurile frumoase.

 

Diana Nechita: Ceea ce aș vrea să le spun este să aibă curaj, să lase timiditatea la o parte pentru că eu la început, când am intrat în primul meu proiect de voluntariat eram foarte timidă, nu știam ce să spun, cum să spun și îmi era frică să adresez întrebări. Am zis „Dacă pun o întrebare greșită, ce mă fac?”. Trebuie curaj, voință și să ducă sarcinile până la capăt și să se gândească că voluntariatul este pentru ei și îi ajută pe ei, nu este o muncă în plus.

 

Multe detalii despre program: www.festivalsfr.ro/program

Sursa: The Trust Word

#Serile Filmului Românesc #pandemie #festival de film #Iași #voluntariat #Diana Nechita #Bianca Barhan #SFR11



Share with: