EXCLUSIV TTW

TOP STIRI

SUA de nerecunoscut! Citește analiza TTW despre cea mai șocantă zi din istoria recentă a Americii

15/01/2021 - 20:12

„Washington DC în stare de asediu”, „Cea mai șocantă zi din istoria recentă a SUA” sau „Premieră în istoria Statelor Unite: Donald Trump a fost pus sub acuzare a doua oară în timpul mandatului” sunt titlurile care descriu cel mai bine ce s-a întâmplat în ultima săptămână în Statele Unite ale Americii, după ce Congresul a anunțat că validează votul de la alegerile prezidențiale. Mike Pence i-a spus lui Trump că nu poate bloca victoria lui Joe Biden, iar susținătorii lui Trump s-au adunat în fața clădirii Capitoliului pentru un protest care a devenit în scurt timp „cea mai șocantă zi din istoria recentă a SUA”. 

„Îl vrem pe Trump”

Susținătorii lui Trump au pătruns cu forța în clădirea Capitoliului, afișând steaguri ale Confederației, statul sclavagist format în timpul Războiului Civil American (1861-1865) și pornind un protest violent care a atras atenția asupra lui Donald Trump. 

Citește și: Culisele celei mai șocante zile din istoria recentă a SUA. Donald Trump, catalogat drept „monstru” de oficialii de la Casa Albă

Autoritățile locale din Washington DC au anunțat că orașul a intrat în stare de asediu, iar clădirea Capitoliului a fost pusă în lockdown. Mai mulți protestatari înarmați au pătruns în sediul Capitoliului și chiar în Sala de Senat, unde s-au fotografiat pe scaunul președintelui de Senat, iar congresmenii au fost evacuați sau baricadați în birouri.  

Scena care s-a transformat în simbolul protestelor

Un bărbat deghizat în bizon, cu o căciulă de blană, cu coarne, şi aflat la bustul gol a prezidat pentru scurt timp Senatul SUA. Potrivit g4media, protagonistul acestei scene este Jake Angeli, membru al QAnon, mişcare conspiraţionistă, care se prezintă sub numele de ‘Yellowstone Wolf’ (Lupul din Yellowstone) pe canalul său de YouTube, unde susţine existenţa unei presupuse reţele de pornografie infantilă şi de trafic sexual cu minori condusă de democraţi.

Donald Trump acuzat de lovitură de stat 

Joe Biden, Președintele ales al SUA, a susținut marți un discurs prin care îi cerea public lui Donald Trump să iasă și să le ceară susținătorilor lui să pună capăt protestelor.

„La ora asta democrația noastră este sub un asalt fără precedent. Cum nu a mai fost văzut în timpurile noastre. Un asalt asupra Capitolului, a oamenilor care ne reprezintă, asupra oamenilor din serviciul public, un asalt la statul de drept, la regulile democratice ale Americii. Scenele nu reflectă adevărata Americă, nu ne reprezintă, este dezordine, e haos și trebuie să se termine, acum!

Cuvintele unui președinte pot inspira, dar și mai rău, pot să instige. Îi cer lui Trump să meargă la televizor, să își respecte jurământul, și să pună capăt haosului. Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Lumea se uită la noi. Trebuie să restaurăm democrația”, se arată în mesajul transmis de Joe Biden. 

Mai mulți congresmeni l-au considerat vinovat pe Donald Trump pentru aceste proteste și l-au acuzat de lovitură de stat. Republicanul Adam Kinzinger, membru al Camerei Reprezentanților, a scris un mesaj pe Twitter „o încercare de lovitură de stat.” Un alt congresmen, Mike Gallagher, suporter a lui Donald Trump, îi cere acestuia să pună capăt anarhiei. „Este gata. Alegerile s-au terminat. Nu am văzut niciodată așa ceva”, a declarat Gallagher, potrivit digi24.

La câteva ore după startul protestelor, Donald Trump a transmis un mesaj pe Twitter prin care îi îndeamnă pe susținători să meargă acasă, chiar dacă „alegerile ne-au fost furate”. „Vă cunosc durerea, știu că sunteți dezamăgiți. Am avut alegeri care ne-au fost furate. A fost o victorie uriașă și toată lumea știe, în special cealaltă tabără, dar trebuie să mergeți acasă acum. Trebuie să avem pace, trebuie să avem lege și ordine, să respectăm minunății noștri oameni din cadrul legii și ordinii.

Nu vrem ca nimeni să fie rănit. Este o perioadă foarte grea. N-a mai fost nici una la fel, în care un astfel de lucru să se întâmple, în care să ne ia totul, de la mine, de la voi, de la țara noastră.

Acestea au fost alegeri fraudate, dar nu putem intra pe mâna acestor oameni. Trebuie să avem pace.

Mergeți acasă, vă iubim, sunteți foarte speciali, ați văzut ce se întâmplă, felul cum alții sunt tratați, într-un mod foarte rău. Dar știu cum vă simțiți. Așa că, mergeți acasă, și mergeți în pace”, a transmis Donald Trump. Ulterior, Președintele în funcție al SUA a declarat că „adevărații” săi susținători n-ar fi făcut așa ceva.

Urmările protestelor violente de la Capitoliu

O femeie a decedat după ce a fost împușcată în piept de polițiști pe domeniul Capitoliului. Femeia se numea Ashli Babbitt şi era veteran al războiului din Irak. În total, patru oameni au murit în timpul violențelor, și cel puțin 14 polițiști au fost răniți. 

După evenimentele care au avut loc marți pe domeniul Capitoliului, Donald Trump a captat atenția tuturor. Astfel, membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump. Ei au invocat amendamentul 25 din Constituția Americii, prin care le este permis să-l declare pe Trump „inapt” să-și exercite funcția.

Twitter a suspendat vineri permanent contul lui Donald Trump invocând riscurile „incitării la violenţă” din partea preşedintelui american, la două zile după ce protestul susţinătorilor săi a degenerat în violenţe, iar clădirea Capitoliului a fost luată cu asalt, informează AFP. „După o analiză atentă a tweet-urilor recente de pe contul @realDonaldTrump şi a contextului acestora am suspendat definitiv contul din cauza riscului de a continua incitarea la violenţă”, a precizat compania americană într-o postare. Facebook și Instagram i-au restricționat, de asemenea, accesul pe platforme până, cel puțin, după investirea noului președinte.

Donald Trump a devenit primul președinte din istoria Statelor Unite care a fost pus de două ori sub acuzare în timpul mandatului. Camera Reprezentanților a decis miercuri declanșarea procedurii de punere sub acuzare, pentru „incitare la insurecție”. Au fost 232 de voturi pentru punerea președintelui sub acuzare, 197 de voturi împotrivă și cinci abțineri. 

Sursa: The Trust Word

#Donald Trump #Capitoliu #proteste #SUA #Joe Biden #Washington DC #Statele Unite ale Americii #Twitter #punere sub acuzare



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Feb