Social, Top Stiri, Trust This, TTWO

UPDATE: Hartă interactivă: Județele în care masca de protecție a devenit obligatorie după creșterea alarmantă a numărului de cazuri de Covid-19

După creșterea alarmantă a numărului de cazuri de Covid-19, mai multe județe din România au instituit purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile deschise sau în spațiile aglomerate. 

Decizia este luată de fiecare Comitet Județean de Urgență, la propunerea Direcției de Sănătate Publică (DSP), însă este o măsură recomandată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. 

Astfel, Argeșul a fost primul județ din România care a impus masca de protecție în spațiile deschise, cu mai mult de două persoane, în timp ce în Buzău, masca de protecție este obligatorie în spațiile deschise aglomerate. În Prahova, masca de protecție este obligatorie doar în anumite intervale orare, 07.00-11.00 şi 15.00-23.00. În județul Iași, în intervalul 1 – 14 august 2020, masca este protecție este obligatorie în toate spațiile publice deschise, inclusiv pe stradă.

Și Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca masca de protecție să devină obligatorie în spațiile aglomerate – piețe, gări, stațiile STB și Centrul Vechi.

Mai multe județe au impus purtarea obligatorie a măștii de protecție în spațiile aglomerate, cum ar fi piețele, târgurile, mijloacele de transport în comun, gările și stațiile de autobuz, ștrandurile și piscinele, falezele sau parcurile.

În harta de mai jos puteți urmări județele în care masca de protecție este obligatorie. Prin mutarea cursorului pe județ, veți vedea și numărul de cazuri, precum și cazurile confirmate în ultimele 24 de ore. 

Sursă: The Trust Word

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *