Lifestyle, Social, TTWO

Interviu The Trust Word: Sat de acum 5000 de ani dezvăluie lucruri neștiute

sat neolitic

V-ar plăcea să vedeți cum locuiau strămoșii noștri, prin anii 3000 îH? Neoliticul sau epoca pietrei lustruite/epoca nouă a pietrei, a urmat după mezolitic și a precedat epoca materialelor. Perioada ei de întindere diferă de la o regiune la alta și a suferit modificări și datorită unor cercetări recente, neexistând astfel o limită rigidă care să o definească în timp. Știm că pe teritoriul României de astăzi, Neoliticul s-a încadrat între mileniile al VII-lea și al III-lea î.H. Cu toate că a trecut cam multă vreme de atunci, și astăzi puteți vedea exact cum arăta o așezare din acele timpuri. Se întâmplă din 2010 la Drăgănești-Olt, într-un sat neolitic reconstruit în mărime naturală, în incinta Muzeului Câmpiei Boianului.

Red: Cum a apărut această idee și ce rol a avut domnul Traian Zorzoliu în realizarea proiectului?

Mihaela Lală, Muzeograf: Arheoparcul neolitic din cadrul muzeului reprezintă opera profesorului Traian Zorzoliu și totodată principala atracție a turiștilor, fiind un arheoparc unic în țară.

Lucrarea prezintă așezarea neolitică Gumelnița (mil. III î.Ch.) de la Drăgănești-Olt, reconstituită în incinta muzeului, pe baza rapoartelor de săpături arheologice.                      

În Lunca Oltului, la marginea vestică a orașului Drăgănești-Olt, se afla o așezare Gumelnița de tip tell unde, în urma săpăturilor arheologice efectuate între anii 1982-1995 de către prof. Traian Zorzoliu împreună cu alți arheologi (Marin Nica, Cristian Schuster), au fost scoase la lumină dovezile materiale ale acestei culturi străvechi.

 Astfel, conform rapoartelor de săpături arheologice, a rezultat planul de locuire al așezării cu toate informațiile materiale, spirituale și culturale ale populației gumelnițene.

Reconstituirea așezării neolitice s-a realizat după un proiect elaborat de profesorul Traian Zorzoliu, cu sprijinul personalului instituției și a fost inaugurat în septembrie 2010.

Red: Epoca neolitică este caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și metalurgiei primitive a cuprului, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei. Cum descrieți acest sat și ce elemente arhitecturale sau obiecte trimit clar la epoca aceasta?

Mihaela Lală, Muzeograf: Populația neolitică avea o cultură materială și spirituală la un nivel deosebit. Reconstituirea așezării Gumelnița în incinta muzeului demonstrează această afirmație.

Gumelnița, o cultură aflată la răspântia dintre două mari civilizații, a pietrei și a metalelor, a creat o artă care se regăsește și astăzi în decorațiunile ceramicii, țesăturilor, cusăturilor, în motivele decorative în lemn și, în general, în dezvoltarea unui ambient cât mai util, dar și frumos al vieții.

Așezarea neolitică reconstituită se compune dintr-un ansamblu de cinci locuințe și două dependințe împrejmuite de un gard și un șanț de apărare.

Sunt reconstituite în mărime naturală locuințele: conducătorului – a femeii, pentru că vorbim de matriarhat, olarului, vânătorului, agricultorului și una  lacustră pentru provizii, toate cu un impact deosebit  pentru vizitator.

Accesul în arheoparc se face pe o punte din trunchiuri de arbori. Prima locuință întâlnită, a conducătoarei, este cu pridvor deschis și decorată la intrare cu o spirală, simbolizând astrul solar. În interior, primul spațiu este destinat activităților de cult. Central  se afla un altar circular, supraînălțat, cu margini, frumos decorat, peste care stă așezat un vas sacru, iar de jur împrejur figurine antropomorfe, din lut ars. Cel de-al doilea spațiu este destinat odihnei. Aici regăsim patul din lut peste care sunt puse piei de animale și rogojini, vatra cu rol de a încălzi, ilumina locuința și pregăti hrana.

În fața locuinței conducătoarei este construită în stil lacustru coliba de provizii. Aici se depozitau alimentele pentru comunitate. În continuare, celelalte locuințe sunt aliniate de-a lungul unei ulicioare cu lățimea de 2 m.

Locuința olarului este deosebit de interesantă prin instrumentarul original al tehnicii de olărit, având în vedere ca la acea vreme erau lucrate manual. În acest atelier vasele sunt modelate pe tipare, cu diverse elemente decorative.

Locuința vânătorului este atractivă pentru vizitatori prin diversitatea și ineditul inventarului, uneltelor  și a mijloacelor de vânătoare, pescuit (harpon de os, plase de pescuit cu greutăți din lut ars, pumnale din coarne de animale, arcuri, sulițe, săgeți cu vârful din silex, străpungătoare, topoare din os sau piatră). 

Locuința agricultorului este expresia diviziunii muncii care a revoluționat viitorul omenirii.

Aici sunt expuse unelte agricole (săpăligi din corn, plantatoare, râșnițe din piatră pentru măcinarea cerealelor) un război de țesut, vatra și un pat cu rogojină prezente în toate colibele.

Semnificativ este și ritul funerar de înhumare, astfel avem dovada modului în care erau îngropați. Gropile erau de formă ovală, iar scheletul chircit, pus pe partea stângă cu picioarele și brațele aduse la piept, iar palmele aproape de  bărbie.

În concluzie, avem  transpus în realitate modul de viață al unei populații și culturi de mult apuse, cu urme clare în existența noastră.

Red: Ce metode de construcție s-au folosit? S-a apelat la tehnici moderne sau totul a fost făcut ca atunci, inclusiv metoda/tehnica de realizare a satului și clădirilor din el?

Mihaela Lală, Muzeograf: Pentru construirea locuințelor s-a folosit metoda paiantei. Paianta este un tip constructiv tradițional care îmbină echilibrat o structură de lemn (scheletul) pe care se împletește un suport din nuiele în cazul nostru din salcâmiță și peste care se pune argilă amestecată cu paie. Pentru acoperiș s-au folosit grilaje, realizate din salcâmiță, peste care s-au așezat snopi de trestie și paie cu rolul de a proteja locuința de precipitații.

Nu au fost folosite tehnici moderne, acestea nu sunt adecvate acestui tip de construcție.

Red: De ce a fost nevoie de specialiști din Marea Britanie pentru realizarea satului? Ce aport au adus ei în acest proiect?

Mihaela Lală, Muzeograf: A fost vorba despre un voluntariat al mai multor studenți din Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Polonia, Germania, Cehia, membrii ai unui Institut Arheologic sau studenți la arhitectură. Aceștia au venit pentru a învăța tehnica de construire a paiantei, împletitul salcâmiței, pentru a ajuta, totul sub atenta îndrumare a profesorului Traian Zorzoliu.

Ce exista atunci într-un sat și nu există astăzi?

În urma săpăturilor arheologice din tell, campania din anul 1993, s-au descoperit două locuințe diferite, una care era prevăzută în interior cu un pat din lut, mai înalt decât podina, cu dimensiunile de 6,25×2,25m, numai pentru odihnă și ce de-a doua, de dimensiuni mai mari, cu mai multe vetre și un cuptor de copt pâine, având o destinație mult mai complexă spre deosebire de prima, unde membrii familiei își asigurau liniștea și somnul, ne spune Mihaela Lală.

Care este astăzi starea muzeului

Red: S-au făcut îmbunătăți față de anul 2010, când s-a inaugurat?

M.L: S-a refăcut structura acoperișului la unele căsuțe, prin schimbarea materialului lemnos, stufului și a paielor. Anul acesta intenționăm să refacem în totalitate un adăpost pentru animale din lemn care prezintă lemn putrezit.

Red: Cum au fost întreținute de-a lungul timpului clădirile? 

M.L: An de an, locuințele sunt repictate, acolo unde este cazul, paiele sunt schimbate la doi ani, se reface pomosteala locuințelor, care se deteriorează datorită tranzitului; împrejmuirea din nuiele a locuințelor se reface și ea, pentru că nu rezistă mai mult de patru ani și putrezește, fiind nevoie de material lemnos pentru aceasta.

Red: În 2013, conform unui articol, peste 4.000 de vizitatori au ajuns în satul neolitic, la doi ani de la inaugurare. Câți vizitatori vă trec acum pragul?

 M.L: Anual avem în jur de 2000 de vizitatori, cu vârste diferite, organizați în grupuri sau individual, care vin din toate colțurile țării, mânați de curiozitatea Arheopacului neolitic. Suntem destinația favorită a elevilor în perioada Școala altfel, datorită multitudinii obiectvelor.

Atunci când s-a lansat, se spunea că muzeul în aer liber ar urma să fie punctul de plecare al unui circuit turistic care va cuprinde alte obiective de interes cultural din nouă localităţi din judeţul Olt.

Red: Ce s-a întâmplat cu această idee?

M.L: Din păcate această idee nu s-a concretizat, muzeul nostru intrând într-un circuit turistic alături de ale muzee și mănăstiri din orașele apropiate. Oferta noastră turistică a fost preluată  de către agențiile de turism, propunând turiștilor pachete atractive de petrecere a timpului liber și în sudul țării.

Red: În anul 2010, după inaugurare, orașul a devenit singurul din județ inclus într-un program internațional de arheologie. Ce presupune acest statut? 

M.L: Presupune colaborări și parteneriate cu muzee din țară, cum ar fi proiectul Cercetări arheologice în zona Drăgănești-Olt, în colaborare cu Muzeul din Caracal, vizita pentru studiu a doctorandului Masao Semoto de la Universitatea din Tokyo și a unui canadian pasionat de arheologie și în special de cultura neolitică. Am atras și implicat copiii, Clubul Elevilor Adrian Băran, profesor Truță Lucian, cu studiu asupra ceramicii neolitice, modelarea și realizarea din lut a vaselor, crearea decorului, procesul de ardere a acestora.

Red: În anul 2013, într-un articol din presă, primarul Pantelie Rotaru declara că primăria are un plan de mediatizare pentru satul neolitic. Ce s-a întâmplat cu planul respectiv?

Acum, în ce constă sprijinul venit din partea autorităților locale?

M.L: Posibilitatea realizării unor scurt-metraje, filmări, colaborări cu diferite posturi TV. De asemenea, sprijinirea proiectul Calea lutului – The Part of the Clay, având drept scop crearea unei baze de date complexe și complete, utilă drept cadru în promovarea turismului trans-frontalier România-Bulgaria, cu interes maxim asupra Arheoparcului Neolitic.

Red: În 2013, prețul unui bilet era de 2 lei, ulterior prețul s-a ridicat la 5 lei. Cât costă acum un bilet pentru a vizita așezarea neolitică?

În prezent avem biletul cu reducere pentru copii de 5 lei iar pentru adulți bilet de 10 lei. În prețul biletului intră vizitarea tuturor obiectivelor ce se află în incinta muzeului, adică: Conacul Polihrinie cu cele patru secții (Cult Creștin Ortodox – intitulată Odoare Sfinte, Etnografie- denumită sugestiv Lada de Zestre, Arte Plastice – intitulată Lumină și Culoare și ultima secție dedicată profesorului Traian Zorzoliu) și Crama.  

Casa Ghirgiu este o altă clădire ce adăpostește secția de istorie unde sunt prezentate momente importante din istoria noastră și începem cu perioada neolitică, continuând cu epoca bronzului (dacii și romanii), perioada medievală și cea contemporană.

Un alt obiectiv, Casa Țărănească, construită din lemn cu pridvor deschis și două încăperi (vatra și odaia). Interiorul locuinței se caracterizeaza prin funcționalitatea încaperilor, prin dispunerea și folosirea economicoasă a mobilierului, printr-o decorațiune plăcută, caracteristică zonei noastre, realizată cu ajutorul mobilierului și țesăturilor.

Bordeiul, locuință milenară, un alt punct de interes, prezintă: intrarea numită gârligi în care regăsim uneltele agricole, apoi vatra cu multitudinea de obiecte casnice din lemn (putinei, căpistere, masa din lemn cu trei picioare, scaune, linguri, gavane) și odaia cu un singur pat din lemn, peste care este pusă o rogojină din trestie și căpătâie din paie.

În cadrul complexului muzeal se mai regăsesc: un Atelier de Fierărie, Troița Sf. Iosif de la Partoș, legată în mod firesc de expoziția permanentă a pompierilor din zonă.   

Vizitatorii sunt însoțiți de personal specializat, cu informații necesare pentru fiecare obiectiv, iar turul muzeului durează, aproximativ, o oră și zece minute.

Sursă: The Trust Word

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *