Social, Trust This

Klaus Iohannis: România e puternic angajată în lupta împotriva discriminării, urii și marginalizării, promovând incluziunea socială. Aducerea-aminte devine mai puternică atunci când este completată de acțiuni de protejare a diversității, toleranței și drepturilor omului

Iohannis

În contextul comemorării Holocaustului Romilor, președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de omagiu, apreciind că e necesar să păstrăm memoria victimelor și să consolidăm eforturile de combatere a antisemitismului, xenofobiei și negării Holocaustului.

„În ceea ce privește comunitățile de romi, țara mea este puternic angajată în lupta împotriva discriminării, urii și marginalizării, promovând incluziunea socială. Aducerea-aminte devine mai puternică atunci când este completată de acțiuni ferme de protejare a diversității, toleranței și drepturilor omului”, afirmă Iohannis.

„Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, ne amintim de atrocitățile suferite de romii din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și aducem un omagiu memoriei acestor victime inocente. Acest angajament este de o importanță crucială pentru România.

Comemorarea reprezintă o dimensiune fundamentală în viețile noastre. Aproape jumătate de milion de copii, femei și bărbați romi au fost uciși în timpul ocupației naziste din Europa. În România, 25.000 de romi au fost deportați în Transnistria, la ordinul dictatorului român și aliatului naziștilor, Ion Antonescu. Aproximativ 11.000 de romi și-au pierdut viața”.

Sursă: G4Media

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *