Politica, Top Stiri

Legea PSD, declarată neconstituțională, prin care închisoarea pentru evaziune fiscală este evitată la achitarea prejudiciului – la un singur pas de o nouă adoptare

Spain’s Civil Guard

Comisia juridică din Camera Depuțaților a întocmit raport de adoptare pentru proiectul de lege, inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, prin care persoanele acuzate de evaziune fiscală nu vor fi urmărite penal dacă achită integral prejudiciul plus 20% din suma datorată. Proiectul prevede că, în cazul prejudiciilor sub 100.000 euro achitate, pedeapsa va putea consta doar în amendă, iar în cazul prejudiciilor sub 50.000 euro achitate, va putea fi aplicată doar o sancțiune administrativă.

Toate persoanele inculpate pot scăpa de închisoare dacă una dintre ele achită integral prejudiciul.

Proiectul de lege fusese adoptat în februarie de senatori, iar în Camera Deputaților urmează să părimească votul final. ”PSD și aliații de conjunctură au dat un nou raport favorabil în Comisia juridică, cea de raport, pentru controversatul proiect de lege privind aministierea evazioniștilor. Proiectul, care merge acum la votul final, propune ca pentru faptele de evaziune până într-un anumit cuantum (50.000 euro) să se aplice amendă sau (100.000 euro) pentru a înceta procesul penal, dacă este plătit prejudiciul plus 20%, din totalul acestuia, până la primul termen de judecată”, a anunțat liderul deputaților PNL, Florin Roman. 

Sursa: profit.ro

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *