Externe

”O asemenea severitate a distrugerii plămânilor este tipică celor înecați sau gazați, nu unei infecții. Asta m-a șocat” – mărturia unui medic din linia întâi

Un cadru medical de la un spital din New Orleans a povestit, pentru Propublica, șocul pe care l-a trăit în clipa în care a primit primul pacient infectat cu Covid-19, aflat în stare gravă. Ulterior, șocul s-a multiplicat, pe măsură ce tot mai mulți pacienți au început să curgă spre secția de terapie intensivă.

Potrivit sursei citate, mulți dintre cei aduși în stare gravă sunt relativ tineri, în plaja de vârstă de 40-50, fără alte probleme de sănătate, sau doar cu unele minore. Specialistul se simte însă copleșit și uluit de manifestarea violentă a infecției, ca și de viteza cu care starea oamenilor se degradează. Din zecile de pacienți internați pe secția sa, amenajată pentru primirea cazurilor de coronavirus, aproximativ o treime au ajuns pe ventilatoare.

„Urmărind știrile, știam că va fi rău, dar ne ocupăm de gripă în fiecare an, așa că mă gândeam: Ei bine, probabil că nu este chiar mult mai rău decât gripa. Însă văzând la fața locului pacienții cu COVID-19 mi-a schimbat complet perspectiva pentru că este mult mai înfricoșător”, explică medicul.

Sursa: universul.ro

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *