Politica, Top Stiri

Parlamentul a aprobat scrisoarea președintelui Klaus Iohannis care solicită înfiinţarea Corpului multinațional de comandă NATO de la Sibiu

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat marţi o scrisoare a preşedintelui Klaus Iohannis care propune Parlamentului înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est sub denumirea Headquarters Multinational Corps South-East (HQ MNC-SE), cu indicativ de unitate militară pe teritoriul României, în garnizoana Sibiu, cu dislocare temporară în garnizoana Bucureşti, informează Agerpres.

“Pe fondul modificării radicale a mediului internaţional de securitate, la Summit-ul NATO de la Bruxelles, din luna iunie 2018, una dintre deciziile cele mai importante adoptate a vizat adaptarea Structurii de Comandă a NATO, reliefând importanţa strategică a regiunii Mării Negre, pentru securitatea spaţiului euro-atlantic şi necesitatea creşterii prezenţei aliate înaintate în această regiune. În aceste condiţii, şi în baza angajamentelor internaţionale asumate de România, ţara noastră s-a oferit să constituie pe teritoriul naţional o capabilitate multinaţională de comandă şi control în domeniul terestru – Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud -Est (HQ MNC-SE) care va fi pusă la dispoziţia NATO ca element integrator al planurilor naţionale şi aliate de apărare, propunere aprobată de Consiliul Nord-Atlantic în luna iunie 2019”, se arată în scrisoarea trimisă Parlamentului de şeful statului.

Sursa: caleaeuropeana.ro

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *