POLITICA

POLITICA

SOCIAL

TRUST THIS

TOP STIRI

EXCLUSIV TTW

The Trust Word: Săptămâna pe scurt

29/09/2020 - 19:46

Cele mai importante știri ale săptămânii:

  • Doi deputați PSD au fost amendați după un scandal în Centrul Vechi. Ei ar fi refuzat să poarte mască
  • Record alarmant. Cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din România de la începutul pandemiei de coronavirus
  • Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie
  • Legea privind carantina, adoptată în Camera Deputaților. În ce condiții vor fi internați pacienții și când se impune izolarea
  • Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Itali

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat luni că nu va mai candida din partea PSD la alegerile locale din această toamnă. Potrivit news.ro, edilul spune că a trăit „numeroase dezamăgiri şi revolte” în calitate de social-democrat, iar „epoca Dragnea” a fost o adevărată tragedie pentru cel mai mare partid din România, „în care politica pumnului în gură a consfinţit dictatura absolută a unui individ care a adus şi promovat în conducerea partidului multe nulităţi”.

Marți, doi deputați PSD, Adrian Solomon și Ioan Irinel Stativă, au fost amendați cu 2.600 de lei după ce, aflați într-un fast-food din Centrul Vechi al Capitalei, au refuzat să poarte mască și au făcut scandal, înjurându-i pe polițiști, anunță digi24. Ulterior, digi24 a făcut publică și înregistrarea în care sunt surprinse dialogurile halucinante între deputatul Solomon și casierul localului, și apoi între Solomon și polițiști. Miercuri, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis demararea procedurii de autosesizare în cazul celor doi deputaţi care au provocat un scandal într-un fast-food în Bucureşti, a declarat preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri, înainte de ședința conducerii interimare a PSD că sunt „forțe” care fac presiuni să nu candideze pentru un nou mandat însă nu o interesează scenariul în care să candideze la parlamentare, să preia PSD și apoi să fie variantă de prim-ministru, scrie digi24. Potrivit g4media, Gabriela Firea susține că renunţă la această candidatură dacă partidele de stânga sau centru-stânga găsesc o persoană care este mai bine plasată în sondaje decât ea. 

Tot marți, dosarul pe numele senatorului PNL, Vergil Chițac, primul parlamentar infectat cu COVID, pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost clasat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru că nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, scrie mediafax.

DNA a clasat pe 22 iunie 2020 dosarul deschis în mai 2016 în care fostul primar de la sectorul 5, Marian Vanghelie, era suspect de abuz în serviciu pentru fapte comise în 2008, potrivit unui răspuns al DNA la o solicitare a G4Media.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de UDMR care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie şi a respins iniţiativa legislativă a Guvernului cu acelaşi obiect. Potrivit news.ro, proiectul UDMR a fost adoptat cu 253 „pentru”, două voturi „împotriva” şi 36 de abţineri.

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia. Ea a fost dată în urmărire deoarece “se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”, după ce a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani de detenţie cu executare într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender, anunță stirileprotv.

Social

După ce ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunțat miercuri că pensiile ar putea creşte cu 10%, chiar dacă Guvernul va fi nevoit să depună un efort financiar considerabil, vineri, Premierul Ludovic Orban a dat asigurări că pensiile vor creşte anul acesta, precizând că procentul de majorare va fi făcut public la finalizarea analizelor economice pe care Guvernul le are în lucru, scrie g4media.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că toţi dealerii de autoturisme, inclusiv producătorii, vor putea înmatricula direct autovehiculele noilor proprietari printr-un simplu document, anunță agerpres.

De la mijlocul lunii mai, comisarii Gărzii de Mediu au dreptul să ia măsuri dure, iar cei care aruncă gunoaiele în natură nu mai riscă doar amendă, ci pot să rămână inclusiv fără maşină, anunță stirileprotv.

Guvernul a aprobat joi în primă lectură programul „Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro. Potrivit capital.ro, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă a declarat că „În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor, programul se va numi ‘Noua casă’ şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului”.

Legea prin care Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor câte un laptop sau câte o tabletă pentru educația online, a intrat în vigoare prin publicare în Monitorul Oficial, anunța marți edupedu.ro.

Departamentul american al Apărării (Pentagon) vrea să investească în 2021 suma totală de 130,5 milioane de dolari pentru modernizarea bazei militare românești de la Câmpia Turzii (județul Cluj) pentru a o moderniza și a o transforma într-un hub al forțelor aliate NATO la Marea Neagră, potrivit propunerii de buget înaintate Congresului american, scrie g4media.

Rata de promovare la Bacalaureat 2020 rămâne cea mai scăzută din ultimii șase ani, chiar și după soluționarea contestațiilor

Coronavirus în România – număr record de cazuri

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vorbit, miercuri despre campaniile de dezinformare lansate de diferite persoane în spațiul public pentru renunțarea la portul măștii. Potrivit digi24, Raed arafat a declarat că „Singura modalitate de a controla fără măsuri restrictive pe care știu că nu le vrea nimeni, este ca populația să fie cooperantă și să respecte regulile care au fost recomandate și să nu mai asculte toate prostiile care se vehiculează pe rețelele de socializare, adică am început să vedem oameni, personaje care n-au nimic cu medicina, mai avem și din medicină unii care combat ideea virusului, dar care sunt din specialități despre care n-am ce să zic că n-au nicio relație cu partea asta, nici pe situații de urgență, nici pe urgență, nici pe virusologie, nici pe boli infecțioase, nici pe epidemiologie”.

După ce miercuri au fost raportate 555 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr înregistrat în România de la începutul pandemiei de coronavirus, joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou număr record, 614 cazuri de Covid-19. Astfel, până pe 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Sâmbătă au fost confirmate 689 de cazuri noi de COVID-19 în România. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei. Numărul total de cazuri trece astfel de 30.000. De asemenea, de la ultimul bilanț au fost confirmate 24 de decese, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19 în România, tot mai multe țări au impus restricții de călătorie pentru intrarea pe teritoriul lor. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, aceste țări sunt: Austria, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Norvegia și Marea Britanie. Și Olanda a anunțat că a introdus restricții pentru cetățenii români. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că, începând de joi, cetățenilor care se deplasează din România în Olanda „le este recomandată ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile” din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, anunță digi24. Senatorii au decis sâmbătă să amâne dezbaterea pe acest proiect de lege până luni.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirma, într-un interviu acordat joi AGERPRES, că România nu a depăşit primul val al pandemiei de coronavirus şi că ”asistăm la a II-a cocoaşă a primului val”, după ce pe teritoriul ţării au fost înregistrate peste 600 de noi cazuri. „În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, potrivit agerpres.

Primăria Capitalei a inițiat un program prin care farmaciştii, vânzătorii, curierii, jurnaliştii, dar şi sportivii de la ″Clubul București″⁣ se pot testa gratuit, anunță stirileprotv.

Coronavirus în lume – noi restricții în lume

Luni, au fost anunțate 11.343.890 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei. De asemenea, pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 531.789 de morţi în lume, scrie digi24

Din cauza numărului ridicat de infectări, mai multe țări au luat noi măsuri și au impus noi restricții. Regiunea Galicia din nord-vestul Spaniei a impus din nou restricţii pentru aproximativ 70.000 de persoane, după izbucnirea unui nou focar de COVID-19, scrie newsweek.

Grecia a anunțat că de pe 14 iulie, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă, pe cale rutieră, pe la punctul de trecere al frontierei Kulata-Promachonas, sunt obligați să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecţia cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, altfel nu le va fi permisă intrarea pe teritoriul grec , anunță agerpres.

Australia se confruntă cu un vârf de cazuri de COVID-19 în orașul Melbourne, care s-a pregătit miercuri pentru o a doua carantină în vederea opririi răspândirii virusului, în timp ce Africa a depășit pragul de jumătate de milion de infectări cu coronavirus, conform cifrelor publicate miercuri de Centrele africane pentru controlul și prevenirea bolilor. În Serbia, din cauza noilor restricții impuse, au fost declanșate confruntări violente, soldate cu rănirea a cel puțin 60 de polițiști și protestatari, scrie g4media.

Sursă: The Trust Word



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Oct