STIRI

POLITICA

Dăncilă: Marcel Ciolacu și Paul Stănescu m-au trădat și au provocat căderea guvernului PSD la moțiunea de cenzură ca să preia partidul / Ciolacu: Sunt invenții, moțiunea a trecut pentru că a ieșit ALDE de la guvernare

21/01/2021 - 19:00

Viorica Dăncilă a declarat în această seară la Antena 3 că Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au provocat căderea guvernului pe care ea îl conducea la moțiunea de cenzură din iarna anului 2019. Ea i-a acuzat pe cei doi de o înțelegere cu dreapta politică, spunând că au pus umărul la învestirea guvernelor Orban 1 și 2.

UPDATE: Marcel Ciolacu a replicat și a spus la Antena 3 că acuzațiile sunt false. El a spus că moțiunea a trecut grație ieșirii ALDE de la guvernare: „Moțiunea de cenzură a trecut, dar de la organizația Buzău sau din Olt nu a plecat nici un parlamentar. Dl. Tăriceanu a ieșit de la guvernare și a rămas un vid matematic de voturi. Era foarte greu de gestionat moțiunea, mai ales pe valul de emoție politică creat de câștigarea alegerilor prezidențiale cu un scor mare de către președintele Iohannis. Să ne amintim că la alegerile prezidențiale, eu și Stănescu am luat cele mai mari scoruri la candidatura Vioricări Dăncilă la prezidențiale. Nu am făcut nimic să treacă moțiunea. Deciziile luate apoi au fost cele corecte, pentru că am câștigat alegerile locale și cele parlamentare”.

Dăncilă a spus că „la moțiune am fost trădată. Marcel Ciolacu a dirijat planul, alături de Alfred Simonis. Mai mulți parlamentari mi-au spus că Ciolacu i-a îndemnat să voteze moțiunea. Paul Stănescu i-a spus unui parlamentar din Olt că nu va mai fi pe liste, astfel încât să voteze pentru moțiunea de cenzură”.

„Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Oprișan, Dragoș Benea au avut un plan de a prelua partidul. Mi-au cerut demisia de la șefia PSD după ce a trecut moțiunea de cenzură”, a mai spus fosta șefă a PSD și a guvernului, potrivit g4media.

Sursa: G4Media

#Viorica Dăncilă #Marcel Ciolacu #Paul Stănescu #moțiune #PSD



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Feb