STIRI

POLITICA

Florin Iordache a fost anunțat în Parlament ca noul președinte al Consiliului Legislativ, după ce a obținut cele mai multe voturi

20/10/2020 - 15:27

Deputatul PSD Florin Iordache a fost anunțat, în plenul Parlamentului, drept câștigător al funcției de președinte al Consiliul Legislativ după ce a primit cel mai mare număr de voturi. Conform g4media, anunțul a fost fost făcut de secretarul Senatului, liberalul Mario Oprea, și întărit de președinta de ședință, deputata PSD Carmen Mihălcescu.

Astfel, Iordache, fost ministru în Guvernul Grindeanu și autor al OUG 13, a fost votat de 185 de senatori și deputați, în vreme ce fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a primit doar 41 de voturi. Duli Ionuț Mazâlu, secretarul general al Consiliului Legislativ, a obținut două voturi.

Însă, potrivit legii, este nevoie de votul majorității senatorilor și deputaților, adică 230 de voturi, pentru numirea președintelui Consiliului Legislativ:

  • (2) Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniti în şedinţa comuna a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a cîte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul comisiilor juridice reunite. Aceştia îşi exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin. (3) în faţa preşedinţilor celor două Camere.

În funcția de președinte a Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost anunțat senatorul USR George Dircă. El a primit 174 de voturi.

Sursa: G4Media

#deputat #PSD #FlorinIordache #parlament



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Nov