STIRI

SPORT

Fotbal: Alexandru Chipciu - CFR Cluj şi ŢSKA Sofia sunt valoric sensibil egale

21/10/2020 - 21:07

Mijlocaşul formaţiei CFR Cluj, Alexandru Chipciu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că ŢSKA Sofia porneşte ca favorită în partida de joi, din Europa League, prin prisma faptului că evoluează pe teren propriu, deşi valoric cele două echipe sunt sensibil egale.

„Ştim că e o echipă foarte bună, au progresat foarte mult în ultimii ani, au cumpărat mulţi jucători noi şi sunt o echipă puternică. În Europa League cred că sunt doar echipe puternice. Ar fi foarte bine pentru noi să începem cu dreptul, pentru că nu sunt foarte multe meciuri să ai timp de recuperat şi e important să începi cu dreptul, mai ales în astfel de competiţii. Pentru faptul că ei joacă acasă ar avea prima şansă mâine, dar cred că valorile sunt sensibil egale. E posibil să fie ciudat, pentru că nu am mai jucat de foarte mult timp cu suporteri, dar în acelaşi timp toţi cei care joacă fotbal simt că fotbalul fără suporterii este foarte sec”, a declarat Chipciu, potrivit Agerpres.

CFR Cluj va întâlni, joi, în deplasare, de la ora 19:55, formaţia bulgară ŢSKA Sofia, într-un meci din cadrul grupelor Europa League.

Sursa: AGERPRES

#CFR Cluj #Alexandru Chipciu #Europa League #ŢSKA Sofia



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Nov