STIRI

EXCLUSIV TTW

Interviu TTW: Cum își vor petrece românii sărbătorile de iarnă - Anul acesta e despre familie, iar cel mai dorit cadou este sănătatea

18/12/2020 - 18:22

Anul 2020 nu a fost un an ușor pentru nimeni. Criza provocată de noul coronavirus ne-a schimbat viețile și ne-a făcut să înțelegem că realitatea noastră se poate schimba în orice clipă. De la lipsa interacțiunii cu alți oameni timp de câteva luni, până la necesitatea de a sărbători Paștele în perioada de carantină, toate au fost lucruri neașteptate cu care 2020 ne-a luat prin surprindere. Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă, Crăciunul și trecerea în noul an, au fost mereu sărbători care aduc cu ele speranța și bucuria zilei de mâine. 

Am ales ca înainte de aceste sărbători importante să vorbim cu câțiva oameni pentru a afla cum sărbătoresc ei anul acestea Crăciunul și Revelionul, care sunt speranțele pentru anul ce urmează și mai ales de ce este important să menținem tradiția sărbătoririi Crăciunului, chiar și într-o perioadă atât de încărcată. 

 

“Sărbătorile anul acesta vor fi în adevăratul sens al cuvântului, doar acasă”

 

Diana are 22 de ani și este studentă în ultimul an de facultate. Anul acesta va petrece sărbătorile alături de familia ei și speră că anul viitor să fie mai blând cu oamenii

„Anul acesta voi petrece sărbătorile în familie, e clar. Și când spun familie mă refer că voi petrecere Crăciunul, Revelionul acasă, în Botoșani. Am decis împreună cu prietenul, care este din același sat cu mine, să revenim acasă de sărbători. Aveam planuri să plecăm, să stăm trei zile la o cabană, doar că din cauza contextului actual și a faptului că eu m-am luptat cu boala, planurile ne-au fost date peste cap. Astfel, sărbătorile anul acesta vor fi în adevăratul sens al cuvântului, doar acasă” a spus Diana pentru The Trust Word. 

Red: Cu cine intenționați să vă petreceți sărbătorile? 

Ne vom petrece sărbătorile cu o bună parte din prietenii noștri și, mai ales, vom fi cu familia. Spre bucuria noastră, a tuturor, tata vine acasă curând pentru a ne fi alături de Crăciun și de Revelion, deci putem spune că vom fi toți. Ne vom vedea și cu prietenii noștri, dar într-o formulă mai restrânsă și ne vom plimba de la o stradă la alta pentru a fi cu ambele familii de sărbători. Vom fi noi, eu cu prietenul meu, împreună cu ambele familii, cam atât. Să nu uităm, frații ne sunt aproape de sărbători, așa că suntem mulți. Ne vom revedea cu o parte din unchi pe care nu i-am văzut de ceva timp, cu mătușile noastre, dar totul va fi doar în familie, așa ne-am propus.

 

“Ne temeam pentru că am mai trecut printr-o izolare, iar o a doua, chiar de sărbători, ne-ar da cu totul peste cap. Așa cred că am simțit toată perioada asta față de anii trecuți, cu mult mai mult stres”

 

Red: Cum simțiți perioada acesta de dinaintea sărbătorilor, față de anii trecuți? 

Cred că a fost perioada dinainte de Crăciun cea mai stresantă dintre toate și asta pentru că ne-am rugat cu sufletul la gură ca Germania să nu fie una din țările de pe lista aceea neagră, așa îi spunem noi, adică lista țărilor din care românii trebuie să stea izolați dacă vin acasă. Spre norocul nostru, Germania nu a fost trecută acolo. Ne temeam pentru că am mai trecut printr-o izolare, iar o a doua, chiar de sărbători, ne-ar da cu totul peste cap. Așa cred că am simțit toată perioada asta față de anii trecuți, cu mult mai mult stres. Cred că direct proporțională e bucuria de a-l revedea pe tata acasă. Dacă în anii trecuți venea și vara, anul acesta nu am mai avut bucuria asta. Astfel, sărbătorile vor fi ceva mai fericite datorită acestui lucru, iar eu nu pot să zic decât că ard de nerăbdare să-i văd zâmbetul revederii pe chip.

Red: Ce cadouri veți face anul acesta? V-ați gândit și la o variantă prin care să confecționați dumneavoastră cadourile?

Prefer în fiecare an să scriu ceva personal fiecărui om, să fie ceva ce simt pentru acea persoană. De obicei, eu când fac cadouri scriu și o mică scrisoare despre ceea ce simt față de persoana căreia îi dăruiesc ceva. Încă nu m-am gândit clar la cadouri, dar mereu știu că nimeresc dacă iau ceva de îmbrăcat, ceva de igienă sau un lucru de pus în casă, ornament. Cam în zona asta merg de fiecare dată la cadouri sau pe haine personalizate. De un timp, la fiecare aniversare fac tricouri personalizate cu imagini și cuvinte amuzante pe care le rostește persoana sărbătorită. De sărbători, cred că mă voi axa pe cadouri fix în spiritul Crăciunului, să conțină și culorile specifice, roșu, verde, și să transmită emoție.

 

“Aș vrea să-mi crească speranța aia că pot face bine și în România”

 

Red: Ce vă doriți să primiți de la Moș Crăciun?

Sănătate că-i mai bună decât toate și garanția unui viitor mai bun aici. Aș vrea să-mi crească speranța aia că pot face bine și în România, să fiu înțeleaptă să iau decizia cea mai bună pentru viața mea. Acum, de sărbători, punctul de la care voi mai avea șase luni să mă decid: Încotro o iau?

Red: De ce contează să sărbătorim Crăciunul, chiar și într-o atmosferă atât de diferită? 

Consider că noi, românii, avem acele tradiții de Crăciun care, indiferent de situație, trebuie să fie în casa fiecăruia în timpul sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă este situația actuală, atât de diferită față de anii trecuți, sărbătorile de iarnă nu sunt altceva decât un prilej bun de a fi mai veseli și a uita ce se întâmplă. Nu mă refer să uităm de distanțarea socială, de purtarea măștii, ci să fim cu familiile noastre și să trăim clipele alea de bucurie. 

 

Redacția TTW a discutat și cu Elena, o doamnă învățătoare de 41 de ai, care ne-a povestit că anul acesta își va petrece sărbătorile acasă pentru siguranța familiei ei. 

Deși își va petrece atât Crăciunul, cât și Revelionul acasă, aceasta a decis ca toate cadourile pe care le face să fie cumpărate pentru ca fiecare să primească ceea ce și-a dorit. De asemenea ea ne-a mărturisit că pe toată perioada aceasta a evitat să meargă prin magazine, așa că firmele de curierat s-au dovedit a fi cele mai la îndemână variante. 

 

Red: Cum va arăta masa de sărbători anul acesta? 

 

“Cred că este foarte important să ne agățăm de tot ce avem mai apropiat de realitatea de dinainte de acest virus pentru a putea spera ca într-o zi va fi la fel”

 

Masa de Sărbători va fi plină cu bucate tradiționale: sarmale, friptură, șuncă, grătar și multe altele. Am ales să respect același meniu ca în anii trecuți, pentru că nu mi-am dorit neapărat să simțim că sărbătorile acestea sunt diferite. 

În ceea ce privește anul care urmează, Elea mărturisește că cea mai mare bucurie a ei ar fi reîntoarcere în clase, alături de elevii ei. „Cred că cel mai mult îmi doresc ca următorul an să-mi aducă posibilitatea de a merge la scoală și mai ales de a interacționa cu elevii mei. 

 

“În perioada aceasta în care am lucrat online am putut observa cat de multă nevoie avem de interacție socială”

 

Viorica, în vârstă de 66 de ani este casnică și își va petrece sărbătorile tot acasă alături de soțul ei și de fiica lor, într-o comună în care rata de incidență este foarte mare. Deși are și doi fii adulți, anul acesta Viorica nu va putea sărbători Crăciunul sau Revelionul alături de aceștia pentru că sunt plecați din țară. 

„Unul dintre fii mei este în Spania, iar celălalt în Belgia. În anii trecuți petrecem sărbătorile la ei, însă anul acesta am preferat să rămânem acasă, pentru siguranța tuturor”, a declarat Viorica. 

Ea, soțul ei și fiica lor vor merge la Biserică în noaptea de Ajun, în cazul în care acest lucru va fi posibil. Aceasta a mărturisit că pentru ea, Credința a fost un refugiu în toată această perioadă. „Chiar dacă nu am putut merge în Biserici o bună perioadă de timp eu m-am rugat acasă pentru un an mai bun”, a spus ea. 

Sursa: The Trust Word

#2020 #finaldean #Craciun #Revelion #sarbatori #romani



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2021 Feb