STIRI

EXCLUSIV TTW

TOP STIRI

TTWO

Interviu TTW. Mirel Magop, omul care a luat la pas întreaga lume: „Nu faceți ce am făcut eu, faceți ceea ce puteți voi și mergeți la drum în orice condiții, pentru că deși nu o să găsiți întotdeauna ceea ce credeați că o să găsiți, cu siguranță mereu o să găsiți ceva ce o să vă placă!”.

29/10/2020 - 20:57

Mirel Magop este omul care a decis că cele mai bune călătorii sunt cele făcute mergând pe jos. Acesta a început acum 15 ani prin a vizita, la pas, orașe din România, apoi a trecut la țări, ajungând într-un final să facă chiar înconjurul lumii. 

The Trust Word a discutat cu Mirel Magop despre călătoriile sale și mai ales despre motivația și susținerea de care ai nevoie pentru a duce la capăt o astfel de călătorie. 

TTW: Meseria dumneavoastră de bază este de tâmplar. Cum ați ajuns de la tâmplărie la pasiunea de a călători? 

Tâmplăria este mai mult un hobby, care mi-a plăcut de când mă știu. Cu toate astea nu cred tâmplăria are legătură cu pasiunea de a călători. Probabil ca tâmplar mi-a plăcut și s-a dezvoltat foarte mult dorința de a cunoaște oameni, pentru că reușeam mereu să intru în casele lor atunci când făceam anumite lucrări. Totuși, aș putea trece tâmplăria la capitolul subzistență, pentru că m-a ajutat foarte mult în fiecare călătorie, pentru că în orice țară cineva are nevoie, de exemplu, să repare un gard sau să facă o magazie. Și nu numai tâmplăria. M-a ajutat foarte mult și faptul că am copilărit la casă, pentru că am reușit să-mi adun un bagaj de cunoștințe care mi-au fost foarte de folos. 

“Călătoria ar trebui să aibă mai multe nume, în funcție de scop /  Eu deși aveam anumite repere nu eram atât de interesat de ele, cât eram interesat de drumul dintre ele”

La începutul călăroriilor sale, Mirel Magop pornea la drum stabilind doar câteva repere și știind unde dorește să ajungă. Cu timpu, însă, odată ce călătoriile au devenit mai lungi și mai obositoare, a început să aibă nevoie de ajutor. Cu toate acestea, Mirel nu a renunțat niciodată complet la mersul pe jos. 

TTW: Cum a apărut  ideea aceasta de a călători pe jos prin orașele din România? 

Eu sunt atipic. Atunci când călătorești pe picioarele tale, oprești unde vrei, te poți duce prin toate cotloanele. Prinzi momente, care cu mașina pot fi ratate. Mi-au plăcut foarte mult primele mele încercări de a merge pe jos și de asta am și continuat. Mai târziu, când am ajuns și la stadiul de a străbate distanțe, de a călători cât mai repede dintr-un punct în altul, am început să iau și autostopul, dar și aici sunt atipic pentru că după ce coboram din mașină, tot mai mergeam pe jos pentru a face măcar 20-25 de km pe zi. Când alegi mijlocul de deplasare, cred că depinde și de așteptările pe care le ai, și de ce anume vrei să găsești, ce experiențe vrei să ai. Sunt mulți autostopiști, care trebuie să stea mult într-un singur loc, să aștepte, și să treacă fulgerător de la un reper la altul, ori eu deși aveam anumite repere nu eram atât de interesat de ele, cât eram interesat de drumul dintre ele. De asemenea, atunci când trebuia să aștept cinci minute o mașină să mă ia, eu consider că pierdeam cinci minute din viața mea. Dacă te duci cu autostopul dintr-un loc în altul, practic vizitezi repede, ori asta nu înseamnă călătorie. Călătoria ar trebui să aibă mai multe nume, în funcție de scopuri. 

În America timp de un an de zile cu doar 130 de euro în buzunar

Atunci când a plecat în America de Sud, Mirel Magop avea doar biletul de avion și 130 de euro în buzunar. Timp de un an de zile, cât a durat călătoria, acesta a trăit ori muncind, ori cu ajutorul donațiilor sau a oamenilor pe care i-a întâlnit pe drum. 

TTW: La un moment dat ați completat un traseu în America cu doar 130 de euro. De unde vă luați energia și puterea pentru a completa un traseu, mai ales că vorbim despre trasee foarte lungi? 

Eu am fost atunci sponsorizat cu un bilet către America de Sud, iar în momentul în care aveam zborul, mai aveam 130 de euro. Atunci, mai aveam două variante: să mă duc sau să nu mă duc, ori dacă tot aveam deja biletul cumpărat m-am gândit că voi găsi eu o soluție. Eu întotdeuna m-am bazat pe legea atracției: dacă am nevoie de ceva, vizualizez și acel ceva o să se întâmple. Totuși, nu m-am descurcat doar cu 130 de euro tot anul în care am stat acolo. Eu am ajuns acolo cu doar 130 de euro, însă șase luni de zile m-am descurcat cu donații, iar după șase luni au început să mă ajute și prietenii și așa am găsit și un bilet de întoarcere. Cu toate astea, eu tuturor le spun „Nu faceți ce am făcut eu, faceți ceea ce puteți voi și mergeți la drum în orice condiții, pentru că deși nu o să găsiți întotdeauna ceea ce credeați că o să găsiți, cu siguranță mereu o să găsiți ceva ce o să vă placă”. 

TTW: Ce fel de relații v-ați creat cu oamenii pe care i-ați întâlnit în alte țări? 

În ceea ce privește oamenii cu care am interacționat, pot spune că mi-a plăcut foarte mult în Peru. Acolo a fost ceva ce m-a marcat, probabil și pentru că aproape o lună de zile am lucrat undeva aproape, am intrat în casele oamenilor, le-am cunoscut cultura, modul de a gândi, de a se distra, de a respecta pe altcineva. Mi-au plăcut mult diferențele dintre noi și am învățat că pe cei care nu sunt ca noi nu trebuie să-i judecăm după „norme europene”. Dacă începi să-i înțelegi, să gândești ca ei, tu ești cel câștigat, pentru că poți să observi diferențele care ne fac unici. 

TTW: Ce vă motivează să continuați și să duceți la bun sfârșit fiecare traseu? 

O singura dată am avut un traseu cu început și final, și sincer nu mi-a plăcut. De obicei nu am un traseu prestabilit, am niște repere, totuși, însă nu urmăresc un anumit drum, îmi place foarte mult să mă rătăcesc. Nu îmi fac un plan, pentru că niciodată nu ai cum să-l respecți, ori dacă tu te bazezi pe un plan și în realitate nu funcționează trebuie să știi să te adaptezi. De fiecare dată când m-am rătăcit au fost unele dintre cele mai plăcute momente, iar eu nu mă gândesc deloc la asta, nu mă opresc și mereu întreb în stânga, în dreapta, pentru că mereu am reușit să găsesc pe cineva care să mă ajute. De altfel, eu mereu gândesc pozitiv. Mi-am impus de foarte multe ori că nu o să se întâmple nimic, că o să fiu sănătos, și asta m-a ajutat foarte mult să merg mai departe. 

Pe urmele lui Badea Cârțan 

La 100 de ani de la moarte lui Badea Cârțan, Mirel Magop a dorit să marcheze cumva existența celui cu care a fost adesea comparat. Astfel, acesta a pornit într-o călătorie prin care a refăcut „Drumul lui Badea Cârțan”. 

TTW: Cum a pornit ideea proiectului „Pe urmele lui Badea Cârțan”? 

Eu în România am mers exclusiv pe jos dintr-un oraș în altul, și în trei veri am reușit să le acopăr pe toate. Atunci, cunoscătorii au început să mă compare cu Badea Cîrțan. După ce am terminat turul României am primit o ofertă de muncă în Paris, atunci a fost și prima dată când am plecat în străinătate. Acolo mi-a venit ideea de a merge prin toate țările din Europa. În 2011, când am început turul lumii, am citit pe internet că se împlineau 100 de ani de la moartea lui Badea Cârțan și atunci am spus că trebuie făcut ceva pentru a marca asta. Cu atât mai mult cu cât el a fost scos din manuale, iar tinerii nu prea știu despre el. Citind tot mai mult despre el m-am îndrăgostit de ceea ce a făcut, iar eu în dreptul numelui său pun cuvântul patriotism din dicționar. 

TTW: Aveți în plan și alte trasee sau călătorii pentru viitor? 

Nu știu să vă răspund acum, au trecut anii și am îmbătrânit, am obosit, și între timp m-am căsătorit, iar soția mea este în cărucior cu rotile, motiv pentru care nu o pot lăsa singură. Am spus-o mai multor oameni, pentru a putea face acest fel de călătorii nu trebuie să ai niciun fel de obligații. Nu trebuie să fugi de responsabilități lăsând o familie acasă. Și chiar presupunând că familia te susține și te încurajează, atunci când pleci într-o astfel de călătorie trebuie să știi că te expui unor riscuri. De exemplu am trecut printr-un jaf, eu l-am numit „jaf negociabil”. Îmi aduc aminte că mă gândeam la un moment dat că nu mi s-a întâmplat niciodată nimic în călătorii și cred că tot gândindu-mă am atras întâmplarea. Totuși, eu cred că am fost capabil să trec prin toate acestea, tocmai pentru că nu era nimeni acasă, nu mă aștepta nimeni. 

Mirel de atunci și Mirel de acum 

După 15 ani în care a călătorit în lung și-n lat prin întreaga lume, Mirel Magop se declară mulțumit de ceea ce a devenit, ceea ce a învățat și mai ales de experiențele pe care le-a trăit. 

TTW: De ce contează călătoriile pe care le-ați făcut? Atât pentru dumneavoastră cât și pentru cei din jur? 

Privind retroactiv și amintindu-mi-l pe Mirel de acum 15 ani îmi dau seama că Mirel de acum e mult mai bun, mai deștept, mai calm. Cu toate că la început eu îmi doream foarte mult să fiu primul, să fiu cunoscut, glorios, am constat pe parcurs că setea de glorie se estompa. Probabil, ca un rezumat sau ca o concluzie, ceea ce întâlnești pe drum îți răscolește plăcerea de a învăța tot mai multe și este mai mult decât suficient ca să călătorești.

Sursa: The Trust Word

#MirelMagop #Calatorii #America #BadeaCartan



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Nov