STIRI

SOCIAL

Ministrul Transporturilor: Începând cu 2021 vom reuși să creștem rapid vitezele de circulație pe calea ferată

21/11/2020 - 08:00

Memorandumul pentru aprobarea achiziţiei de trenuri de lucru pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare, care presupune o investiţie de aproape 200 de milioane de euro, se află pe traseul de avizare interministerială şi urmează să fie promovat în Guvern, a scris vineri seara ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook, preluat de g4media

Acesta a precizat că proiectul are aprobarea de principiu a Comisiei Europene pentru includerea la finanţare europeană, însă trebuie parcurse toate etapele procedurale.

Ministrul susţine că a dat semnalul schimbării de abordare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare pe calea ferată din România, iar de anul viitor vor creşte rapid vitezele de circulaţie şi nivelul de siguranţă a transportului feroviar.

„Am încheiat ziua in judeţul Suceava, la Pojorâta, alături de Premierul Ludovic Orban, de preşedintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, managementul CFR Infrastructură şi reprezentanţi din administraţia locală şi am participat la o demonstraţie, în regie proprie, prin intermediul unui sistem complex, de tip tren de lucru al companiei de căi ferate. Prin această tehnologie, corelată cu o alocare distinctă de resurse în programul de întreţinere a infrastructurii feroviare, începând cu anul viitor, vom reuşi să creştem rapid vitezele de circulaţie şi nivelul de siguranţă a transportului pe calea ferată. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când un guvern va aloca resurse cuantificabile, prin programele de întreţinere şi reparaţii de la bugetul de stat pentru acest tip de intervenţii de reabilitare, până acum sumele destinate întreţinerii fiind alocate la global, fără a fi stabilite ţinte clare pentru administratorul infrastructurii”, a dat asigurări Lucian Bode.

Sursa: G4Media

#caleferata #MinistrulTransportului #viteza #Lucian Bode



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Nov