STIRI

EXCLUSIV TTW

TOP STIRI

The Trust Word: Săptămâna pe scurt

14/11/2020 - 12:29

Cele mai importante știri ale săptămânii:

  • Joe Biden a fost ales al 46-lea președinte al Statelor Unite
  • Comisia Europeană anunță semnarea unui contract cu Pfizer-BioNTech, după anunțul despre vaccinul anti-COVID
  • Cel puțin un român din patru testați are rezultat pozitiv la COVID
  • Comisia Europeană: Trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari din România

 

Încă de sâmbăta trecută, proiecțiile anunțate de mai multe canale media, între care CNN și Associated Press, arătau că Joe Biden va deveni al 46-lea președinte al Statelor Unite, după calcularea voturilor obținute de candidatul democrat în statul Pennsylvania. Democratul Joe Biden a câştigat în final alegerile din SUA cu 306 electori, în timp ce rivalul său republican Donald Trump a obţinut doar 232, conform proiecţiilor media după anunţarea, vineri, a rezultatelor scrutinului în ultimele două state americane, relatează AFP şi dpa.

Preşedintele ales Joe Biden a fost declarat învingător în Georgia (16 electori), iar Donald Trump în Carolina de Nord (15 electori), au precizat media citate, printre care CNN şi NBC. Joe Biden este primul democrat care câştigă votul din Georgia în ultimii 28 de ani, scrie agerpres.

Papa Francisc i-a adresat felicitări președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, într-o convorbire telefonică, anunță echipa democratului. După ce va fi învestit în funcție, Biden va deveni al doilea președinte catolic al SUA. 

Și președintele Klaus Iohannis i-a transmis, luni, un mesaj de felicitare președintelui ales al SUA, Joe Biden. „Aștept cu interes să lucrăm împreună”, scrie Klaus Iohannis, care îl felicită pentru câștigarea alegerilor și îi mulțumește lui Biden pentru contribuția adusă parteneriatului strategic dintre România și SUA în perioada în care acesta a fost vicepreședintele SUA.

Pe lângă refuzul lui Trump de a recunoaște înfrângerea sa în fața lui Biden, preşedintele în funcţie al SUA le-a transmis consilierilor că analizează posibilitatea de a candida din nou în scrutinul prezidenţial, în anul 2024, afirmă surse politice de la Washington citate de site-ul de ştiri Axios.com, potrivit Digi24.

 

Coronavirus

În primele cinci zile ale acestei săptămâni, numărul de persoane depistate cu COVID-19 în România a fost mai mare decât cel din toată luna august. Atunci, doar o persoană din 16 testate era depistată pozitiv. Acum, raportul s-a modificat dramatic: Cel puțin un român din patru testați are rezultat pozitiv la COVID.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că în următoarea perioadă vor fi cumpărate trei milioane de teste rapide pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus, care vor fi distribuite Unităţilor de Primiri Urgenţe.

Secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, tot vineri, că municipiul Sibiu, împreună cu Șelimbăr și cartierul Arhitecților, vor intra, de luni, în carantină. De asemenea, în carantină intră Tălmaciu și Cisnădie.

În pofida măsurilor de atenuare a impactului pe care îl are COVID-19 asupra educaţiei, trecerea la învăţământul la distanţă riscă să agraveze inegalităţile deja mari din România, atrage atenţia un raport al Comisiei Europene făcut public joi. Executivul comunitar evidenţiază că infrastructura digitală în şcoli nu este dezvoltată suficient, în special în zonele rurale, transmite agerpres.ro.

Comisia Europeană va semna în curând un contract pentru achiziţionarea a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, a anunțat luni Ursula von der Leyen, șefa CE. Conform digi24, anunţul a fost făcut la câteva ore după ce cele două companii au declarat că vaccinul lor experimental are o eficienţă de peste 90%.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți seară, într-o conferință de presă la Palatul Cotorceni, că, până la un vaccin eficient, nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe. ”E singura strategie funcțională și e adoptată de toate țările cu explozie de infecții (…) România va beneficia în mod echitabil de aceste vaccinuri grație mecanismului UE din care face parte (…) Precizez din nou: de vaccin va beneficia inițial tot persoanlul sanitar și persoanele cu cel mai mare risc de boală”, a spus șeful statului.

Totuși, 29% dintre respondenții unui sondaj realizat în Germania de radioul public ARD au declarat că probabil nu se vor vaccina anti-Covid, în creștere cu două puncte față de precedenta cercetare din august, potrivit Deutsche Welle și ARD. Conform g4media, dacă în august 44 la sută dintre cei chestionaţi manifestau această disponibilitate, acum numărul lor a scăzut la 37 de procente. 34 la sută au apreciat că „s-ar putea” să se vaccineze, fără a fi siguri, totuşi, că o vor face.

În același timp, autoritățile italiene au raportat vineri un număr record de infectări cu coronavirus de la începutul pandemiei – 40.902 de oameni au fost depistați cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, relatează CNN. Acest record depășește cu mult cel mai mare număr de infectări zilnice din primul val - în primăvară, Italia înregistra 6.554 de îmbolnăviri cu Covid-19 în data de 21 martie.

 

Justiție

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că, miercuri, au fost efectuate 619 percheziţii şi descinderi la nivelul întregii ţări pentru combaterea infracţionalităţii. "Am ales această zi - ziua 'Z', pentru că va fi uşor de memorat pentru cei care vor analiza activitatea Ministerului Afacerilor Interne. Ziua 'Z', 11.11. România. (...) Este cea mai mare acţiune executată de Ministerul Afacerilor Interne din ultimii ani pentru combaterea infracţionalităţii în România", a spus Vela, într-o declaraţie de presă la sediul MAI, citat de AGERPRES.

Ministrul Afacerilor Interne a mai anunţat că în primele 10 luni ale anului infracţionalitatea a scăzut cu 11%, în timp ce MAI a scos de pe piaţă în acest an droguri în valoare de 100 de milioane de euro.

 

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care este respinsă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind creşterea etapizată a alocaţiei pentru copii. „În faţa unei iminente intrări în vigoare a unui act normativ fără stabilirea unor surse de finanţare certe şi în contextul unor eforturi financiare neprevăzute ale statului român în combaterea răspândirii noului coronavirus, chiar persoanele vizate de măsurile de creştere a alocaţiilor s-ar putea afla în situaţia inevitabilă de a nu beneficia de realizarea drepturilor lor”, argumentează şeful statului, scrie g4media

Cetăţenii Republicii Moldova pot vota duminică, la turul doi al alegerilor prezidenţiale din această ţară, în 13 secţii organizate pe teritoriul României, potrivit agerpres.ro. Două secţii se află în Bucureşti - una la sediul Ambasadei Republicii Moldova în ţara noastră şi una la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Mai sunt organizate secţii de votare în Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava, Timişoara.

 

Economie

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, şi-a cerut scuze celor care până acum vindeau alimente în pieţele închise, precizând că acestea sunt măsuri necesare şi trecătoare, şi a făcut o paralelă cu modul în care jandarmii au intervenit violent în Piaţa Victoriei pe 10 august 2018: “nu-mi aduc aminte să fi văzut vreun lider PSD să-şi ceară scuze pentru modul în care au încercat să închidă Piaţa Victoriei în 10 august 2018, cu jandarmi, gaze şi bocanci în cap”, citează agerpres.ro.

Conform Hotărârii nr. 52 a CNSU din 5 noiembrie 2020, începând din 9 noiembrie a fost suspendată activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor.

Și un număr de aproximativ 100.000 de locuri de muncă din domeniul HoReCa, adică aproximativ jumătate din total, vor fi pierdute până la sfârşitul anului în contextul restricţiilor impuse de autorităţi acestui domeniu, au declarat, luni, pentru AGERPRES, doi reprezentanţi ai patronatelor din HoReCa - Dragoş Anastasiu, purtător de cuvânt al Alianţei pentru Turism (ApT), şi Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).

 

 

 

Sursa: The Trust Word

#alegeri prezidențiale #Republica Moldova #SUA #Joe Biden #Donald Trump #Klaus Iohannis #coronavirus #restricții #carantină



Share with:

CITESTE MAI MULT

ARHIVA

2020 Nov