Business, Externe, Lifestyle, Politica, Social, Top Stiri, TTWO

The Trust Word: Săptămâna pe scurt

The Trust Word
  1. Guvernul a aprobat hotărârea privind instituirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de zile
  2. Nelu Tătaru: Suntem într-o perioadă şi o fază descrescătoare a curbei, este vizibilă, o avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate, vrem să rămână aşa
  3. Coronavirus: Numărul total de cazuri confirmate a depăşit pragul de 5 milioane pe plan mondial
  4. Forumul Economic Mondial: O recesiune globală îndelungată este posibilă din cauza COVID-19

Guvernul a aprobat luni hotărârea privind instituirea stării de alertă, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020.Potrivit proiectului de hotărâre, starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile.

Printre obligații și restricții se numără impunerea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă. De asemenea, în interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri. Cetățenii care vin din străinătate și nu au semne de infectare cu coronavirus trebuie să intre în carantină sau izolare la domiciliu, în timp ce cei care prezintă simptome intră în carantină instituționalizate, transmite g4media.ro.

Tot luni, Hotărârea privind starea de alertă a fost publicată în Monitorul Oficial.

Iar miercuri, Parlamentul a adoptat hotărârea de încuviinţare a instituirii stării de alertă pe teritoriul României. S-au înregistrat 372 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi şapte abţineri. Însă, nu înainte de a se face câteva modificări.

Astfel, deputații și senatorii au inclus obligația ca Guvernul să furnizeze măști pentru familiile și persoanele defavorizate.

O altă modificare adoptată de Parlament prevede că autoritățile locale vor putea suspenda sau numi persoanele din conducerea unităților sanitare din subordine, precizează digi24.ro.

Ordinul privind obligativitatea purtării măştii a fost publicat, vineri noaptea, în Monitorul Oficial. Potrivit acestuia, masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, în spaţii comerciale, în mijloacele de transport în comun, dar şi la locul de muncă. Sunt și excepții. Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere, scrie digi24.ro.

Între timp, în plan politic, moţiunea simplă „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului  Adrian Oros”, iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, a fost adoptată luni în plenul Senatului.

Iar liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Preda, a anunţat marţi, în plen, depunerea unei moţiuni simple intitulate „Democraţia românească în derivă. Cu vela ruptă, în timp de pandemie” formulată împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela.

România – panta descendentă a pandemiei Covid-19

Duminica trecută, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că România încă se confruntă cu primul val de îmbolnăviri cu noul coronavirus şi că prognoza autorităţilor „merge spre 20 de mii de îmbolnăviri la finalul primului val, dacă sunt respectate regulile”. Tot atunci el anunța că următoarele măsuri de relaxare ar putea fi adoptate după 1 iunie, dar doar în condiţiile în care se vor respecta regulile de distanţare socială şi numărul de îmbolnăviri cu Covid-19 va continua să scadă de la o zi la alta.

„Noi nu am trecut nici de valul 1. Suntem la începutul pantei descendente”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o intervenţie la Digi 24.

Vineri, Nelu Tătaru a afirmat, din nou, că România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei privind pandemia de coronavirus, de aproximativ o săptămână şi jumătate şi că îşi doreşte să rămână aşa. „Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia, putem spune că terminăm acest moment al pandemiei”, a spus el, citat de news.ro.

Chiar și așa, autoritățile îndeamnă populația, în continuare, la respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. Pericolul nu a trecut, iar dacă lucrurile se vor înrăutăți, starea de urgență ar putea fi din nou declarată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că dacă regulile impuse de autorităţi în contextul pandemiei cu noul coronavirus vor fi „constant” încălcate vor exista noi focare şi un val de îmbolnăviri şi le-a solicitat autorităţilor locale să aibă un rol „mai ferm” în comunităţile pe care le administrează. Preşedintele Iohannis a arătat că până în prezent epidemia a fost stopată, iar măsurile luate pe parcursul stării de urgenţă şi-au dovedit eficienţa, transmite agerpres.ro.

Iar Primăria Capitalei a dat vineri startul programului „Testăm pentru București”, în cadrul căruia 11.000 de bucureșteni se pot înscrie în vederea unei testări gratuite de tip Real Time PCR.

Sâmbătă, 23 mai 2020, au fost confirmate 145 de cazuri noi, pe teritoriul României. Astfel, la noi în țară există în acest moment 17.857 de cazuri, dintre care 11.187 s-au vindecat și 1.170 au decedat.

Printre cei răpuși de noul coronavirus este și Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, care a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord, anunță Basilica.ro. Adrian Streinu Cercel a fost întrebat, marți seara, la Antena 3, despre starea Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, iar acesta a răspuns că ierarhul este în stare staționară.

ÎPS Pimen a fost înmormântat vineri la Mănăstirea Sihăstria Putnei. De-a lungul drumului spre locul de veci, mii de oameni, purtând flori și steaguri, au ieșit pe marginea șoselei pentru a-și lua rămas bun, relatează digi24.ro. La ceremonie a participat și prințul Nicolae al României. Zeci de persoane și-au dat jos măștile și au pupat sicriul în care se afla ÎPS Pimen, tabloul și icoana de la capătul acestuia

Economie – recesiune globală

Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 2,1% în luna martie 2020, comparativ cu luna februarie 2020, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate marţi de Eurostat, transmise de agerpres.ro.

Și România este pe primul loc în UE și după ponderea angajaţilor din sectorul de aprovizionare cu alimente. Un număr de aproximativ 15,9 milioane de persoane cu vârsta de peste 15 ani erau angajate în anul 2019 în sectorul de aprovizionare cu alimente din Uniunea Europeană, echivalentul a 8% din totalul persoanelor angajate, România fiind statul membru cu cea mai mare pondere a angajaţilor, 23%, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că România va beneficia de fonduri europene în valoare de 3 până la 5 miliarde de euro care vor fi folosite pentru ajutorarea economiei.

Acesta a mai spus și că, pentru domeniile care îşi vor relua activitatea, şomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură de susţinere prin alocarea unui procent din salariul brut de până la 41,5.

De asemenea, Guvernul va acorda până la 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, a mai anunţat Ludovic Orban, relatează agerpres.ro.

Un studiu publicat marţi de Forumul Economic Mondial (WEF), transmis de Reuters și preluat de agerpres.ro, arată că managerii de risc se aşteaptă la o recesiune globală prelungită ca urmare a pandemiei de coronavirus.În sondajul care a cuprins aproximativ 350 de manageri de risc, Forumul Economic Mondial a descoperit că două treimi dintre respondenţi au identificat o contracţie îndelungată drept principalul risc cu care se va confrunta economia mondială în următoarele 18 luni.

Externe – Conflict diplomatic România-Republica Moldova

Pandemia declanşată de noul coronavirus a atins un nou prag psihologic joi, în contextul în care numărul total al cazurilor confirmate pe plan mondial a depăşit 5 milioane, după ce rata de infectare a crescut în America Latină, iar situaţia a început să se amelioreze în Europa şi în Statele Unite, informează DPA, preluată de agerpres.ro.

Preşedintele Donald Trump a anunţat joi decizia de coborâre în bernă a drapelului SUA de pe toate clădirile federale timp de trei zile (de vineri până duminică), pentru a onora memoria victimelor epidemiei noului coronavirus, informează vineri AFP, citată de Agerpres. SUA sunt ţara cu cele mai numeroase decese provocate de COVID-19. Bilanţul morţilor se apropie de pragul de 100.000.

Ambasadorul Republicii Moldova la București a fost convocat vineri la sediul Ministerului Afacerilor Externe, iar ministrul de externe Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică directă cu omologul său de la Chișinău, Oleg Țulea, în urma unor afirmații „denigratoare la adresa României” făcute pe o rețea socială de prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, informează un comunicat al MAE.

Declarațiile premierului Ion Chicu sunt „complet inacceptabile” și „denotă o profundă lipsă de respect la adresa României”, potrivit MAE de la București, care își exprimă „dezacordul puternic” față de conținutul acestora, informează digi24.ro.

Premierul Republicii Moldova, Ioan Chicu, a avut vineri o ieșire fără precedent la adresa României, pe care a acuzat-o că e cea mai coruptă țară din Europa. El a continuat cu critici legate de gestiunea coronavirusului și a scris pe Facebook că doar județul Suceava are un număr de infectați cu COVID 19 cât jumătate din numărul de bolnavi înregistrați în toată Republica Moldova.

Lifestyle

Începând din acest weekend, mai multe artere din centrul Capitalei devin pietonale la fiecare final de săptămână, în perioada stării de alertă. Măsura se aplică sâmbătă și duminică, între orele 8.00 și 22.00.

Iar cel mai frumos tronson din Transalpina s-a deschis circulației. Tronsonul din Transalpina (DN 67C), cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, s-a deschis sâmbătă dimineață, la ora 8.00 și va fi permisă în intervalul orar 8.00 – 20.00.

Sursa: The Trust Word

 

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *