Externe, Social, Trust This

Ungaria, obligată de Curtea de Justiție a UE să desființeze taberele de migranți de la granițe

Szijjarto

Ungaria va renunţa la zonele de tranzit de la frontieră, acolo unde erau ţinuţi solicitanţii de azil cât timp autorităţile le analizau aplicaţiile, după o decizie a Curţii de Justiţie a UE care a stabilit că această practică este ilegală, a declarat joi şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit la 14 mai că patru solicitanţi de azil care au fost blocaţi într-o zonă de tranzit la graniţa dintre Ungaria şi Serbia au fost practic închişi şi că o instanţă locală ar trebui să îi elibereze imediat, considerând că ei „au fost reţinuţi fără un motiv valabil”.

Solicitările de azil ale celor patru au fost respinse de Ungaria, care le-a ordonat să se întoarcă în Serbia, dar Belgradul nu i-a primit.

„Guvernul ungar dezaprobă decizia. O considerăm un risc la adresa securităţii europene. Dar, ca stat membru al UE, vor respecta toate deciziile instanţei”, a declarat Gergely Gulyas într-o conferinţă de presă transmisă online.

Sursă: DIGI24

Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *