Lifestyle, Top Stiri

Ziua Imnului Naţional, marcată cu ceremonii în unele oraşe din ţară

ziua imnului

Ziua Imnului Naţional a fost marcată, miercuri, cu ceremonii organizate de către autorităţile administrative în mai multe oraşe din ţară, în timp ce în altele s-a renunţat la marcarea prin astfel de evenimente în contextul creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

Cu prilejul Zilei Imnului Naţional, marinarii militari au participat la ceremonia organizată în Piaţa Ovidiu din Garnizoana Constanţa, de către Comandamentul Flotei, unde Muzica Militară a Marinei Militare a interpretat imnurile naţionale ale României, de-a lungul istoriei sale, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Potrivit sursei citate, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Mihai Panait, a participat, miercuri, la ceremonia dedicată momentului omagial, care a avut loc Piaţa Tricolorului din Bucureşti.

”De asemenea, în unităţile militare ale Forţelor Navale s-au organizat scurte momente evocatoare, dedicate evenimentului, cu respectarea strictă a regulilor de distanţare fizică şi de prevenire a răspândirii şi infectării cu noul coronavirus SARS CoV-2”, se arată în comunicatul SMFN.

Sursa: agerpres.ro


Previous ArticleNext Article

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *